miorcăi vb. IV. I intr. (despre broaște) a ocăcăi, a orăcăi, <reg.> a măcăi, a miorcoti, a pupăi, a răcăi, a răcăni. Broaștele miorcăie asurzitor în baltă. II fig. (de obicei peior.) 1 intr., refl. (despre copii) a plânge, a (se) smiorcăi, <fig.> a (se) miorlăi, <fig.; glum.> a (se) orăcăi. Fetița s-a miorcăit toată ziua din cauză că i s-a stricat păpușa. 2 intr. (despre ființe) a geme, a se lamenta, a se tângui, a se văieta. Miorcăie de durere.