MIORC interj. 1. Onomatopee care imită strigătul broaștelor; oac ! S-a suit crancovița peștilor, Și cînd se suia, Tot așa făcea: Oac, oacaca!. . . Și-a pus-o pă foc. Crancovița face mniorc! MARIAN, SA. 263. Stăi, răculeț, nu te duce, Că te-oi ține-n cîntec dulce, Dimineața oac! oac! oac! Și pe seară miorc! miorc! miorc! PAMFILE, C. Ț. 302. 2. Onomatopee care imită zgomotul făcut de o ființă care se sufocă. Pe boieri îi strîngea de gît, mă ! numai ce-i auzeai: Miorc ! . . . ș-atîta le era, mă ! GHICA, S. 503. Cînd ajunse apoi acasă, S-a gătit să stea la masă, Să mănînce crap prăjii . . . I-a prăjit, i-a pus pe foc: Făceau peștii numai miorc. CONTEMPORANUL, II, 655. – Onomatopee.