MIOPIE s. f. Stare patologică a vederii, caracterizată prin imposibilitatea de a vedea clar obiectele situate la distanță; (rar) miopism, (popular) vedere scurtă. Cf. LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Cu toată miopia recunoscu îndată, în perete, tabloul. C. PETRESCU, Î. II, 215, cf. ARGHEZI, C. J. 188, DER. - Pronunțat: mi-o-. – Pl.: miopii. – Din fr. myopie.