MINUȚIE s. f. 1. (În dicționarele din trecut) Lucru mic, detaliu fără importanță. Cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, ALEXI, W. 2. (Livresc) Minuțiozitate. Analiza, împinsă la minuție, nu are nici o valoare. V. ROM. noiembrie 1953, 310. Minuția descompunerii acțiunii în gesturi exprimate prin verbe este remarcabilă. VARLAAM-SADOVEANU, 269. ◊ L o c. a d v. Cu minuție = cu toate amănuntele, cu toate detaliile, minuțios, amănunțit. Delavrancea își vede personagiile în atitudini individualizate pe care le descrie cu minuție. VIANU, A. P. 179. Ca și cealaltă carte, „Ion Sîntu” este un monument masiv, cioplit cu minuție. GL 1958, nr. 204, 2/3. – Accentuat și: minuție (CADE). – Pl.: (1) minuții. – Din fr. minuție.