MINTAL, -Ă adj. 1. Care aparține minții; care se referă la funcțiunile minții, ale inteligenței. V. s p i r i t u a l. Am constatat la dînsul o vie inteligență. . ., dragoste pentru cultură înaltă, onestitate în apucăturile mentale. CARAGIALE, O. VII, 213, Cf. LOVINESCU, C. IV, 86. Marina făcu. . . un mic semn, cu înțelesul că Otilia nu-i în deplinătatea facultăților mintale. CĂLINESCU, E. O. I, 78. ◊ Debil mintal = persoană care prezintă întîrziere sau oprire în dezvoltarea facultăților psihice. Alienație mintală = nebunie. 2. Care se petrece în minte. Închipuiește-ți ce-ar fi cînd s-ar uni, printr-o organizație perfectă, sforțările mintale ale tuturor oamenilor spre aceeași țintă. REBREANU, P. S. 40. Cititorul care, închizîndu-și ziarele seara, face revizia mentală a noțiunilor, se culcă spăimíntat. ARGHEZI, P. T. 120. Cine exprimă un conținut mintal oarecare în forma unei imagini metaforice, îl gîndește în același fel. VIANU, M. 45, cf. 48. Totuși, ori de cîte ori ne gîndim la o individualitate, efectuăm un proces mental. RALEA, S. T. II, 102. ◊ (Adverbial) Îi spunea uneori „Olguța” făcînd. . . în prealabil o pauză șovăitoare, ceea ce arăta Olguței că mintal tot duduie îi spunea. TEODOREANU, M. II, 422. – Pl.: mintali, -e. – Și: mental, -ă adj. – Din fr. mental.