MINERÉU s. n. Acumulare de unul sau mai multe minerale, din care se pot extrage, pe scară industrială, unul. sau mai multe metale sau combinații ale acestora; (învechit) madem (1), minieră (2). Cf. ALEXI, W., NICA, L. VAM. 158. Metalele, cu excepția celor nobile, nu se găsesc în natură în stare nativă, ci combinate cu alte elemente, formînd minereuri. IOANOVICI, TEHN. 29. Ne-am propus să găsim un procedeu nou pentru obținerea fontei, din minereurile aflate în țară la noi. BARANGA, I. 168. Și m-am dus și eu Să spăl minereu, De la doișpe ani, Ca omul sărman. DEȘLIU, M. 50. În galerii duduie locomotivele electrice, care trag zeci de vagoane, scoțînd minereul. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 830. Solul Chinei e bogat în minereuri. CONTEMP. 1954, nr. 383, 6/5, cf. V. ROM. ianuarie 1 954, 71. ◊ (Urmat de determinări care indică mineralul de bază) Minereurile de fier sînt amestecate cu roci de natură calcaroasă sau silicoasă. IOANOVICI, TEHN. 31. O ramură nouă a industriei extractive a fost creată în anii primului cincinal :industriaminereului de uraniu. GHEORGHIU-DEJ, R. 87. - Pl.: minereuri. – Și: (învechit) minerái (pl. mineraiuri) s. n. BARCIANU, ȘĂINEANU, D. U. – Din fr. minerai.