MINAVÉT s. n. 1. Flașnetă de dimensiuni reduse. Numai coconu Guliță și neamțul cu minavetul lipseau. FILIMON, O. II, 19. Am să-i cînt toată ziua din minavet. ALECSANDRI, T. 424, cf. id. T. I, 116. Nu te poți arăta la o fereastră fără să nu înceapă să-ți urle un minavet. GHICA, S. 592. Are două pisici foarte bine educate: una învîrtește la o minavetă mică ce cîntă mazurca, și cealaltă joacă. CARAGIALE, O. III, 196. Minaveta a dat glas, slobozind un cîntec. TEODOREANU, M. U. 221. 2. (Învechit, rar) Menuet. Cf. ALEXI, W., SCRIBAN, D. – Pl.: minavete. – Și: minavétă, (învechit, rar) mînavétă (barcianu) s. f. – Etimologia necunoscută. – Cf. m e n u e t. – Mînavétă: prin apropiere de mînă.