MILUITÓR, -OÁRE adj. (Învechit) 1. Milos (I 1). Frații iubitori, miluitori (m i l o s t i v i N. TEST. 1 648, BIBLIA 1 688). COD. VOR. 154/4 2. Milos (I 3). Eftin și miluitoriu Domnul PSALT. 239. Cela ce mai vîrtos iaste miluitorii și vindecătoriu. CORESI, EV. 20. ♦ (Substantivat) Mîntuitor. Venirea acestui împărat ce iaste miluitoriul. . . nostru. VARLAAM, C. 71 cf. 59. 3. Milos (II). Să fiți dăruitori și miluitor cătră săraci (a. 1 642). GCR I, 96/33, cf. 84/27 ANON. CAR. Prin ajutorința unei mîni miluitoare. CONACHI, P. 293. ◊ (Substantivat) Cu mutarea sa d-aici [săracii] pierdură pe miluitorul. GORJAN, H. IV, 236/9. ♦ Casă miluitoare v. c a s ă. Pl.: miluilori, -oare. - – Și: miluitóriu, -oáre adj. – Milui + suf. -tor.