MÍLOSÎRDIE s. f. (Învechit) 1. Milă¹ (I 1, 3). N-am văzut la alt domn atîta mílosîrdie (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 151/18. Așea să îndemneaze pre fieștecare spre miloserdie cu numărarea cea pre rînd a părților. MOLNAR, RET. 31/15. Drept mulțămire pentru milosîrdia bătrînilor noștri, acei mișei se pustiau în codri. SADOVEANU, N. F. 9. 2. Milă¹ (I 4). Milosîrdia lui nespusă e și fără sfîrșit. CORESI, EV. 136. Să mă miluiești pre mine nevrednicul cu milosîrdia ta cea făr de număr. NEAGOE, ÎNV. 276/16. Tu cu milosîrdiile tale ceale mari nu i-ai părăsit. BIBLIA (1 688), 350¹/32. Împrotiva morții, dentru miloserdiia sa dumnezăiască, au făgăduit mîntuitoare solie. N. COSTIN, L. 52. A pronii dumnăzăești orînduială și nenumărată milă și miloserdie. CANTEMIR, HR. 112. Cunosc . . . milosîrdiile tale. MINEIUL (1 776), 162^r2/4, cf. 80^r1/20, VARLAAM-IOASAF, 44^v/12. Unul dintră păcătoși cu o prea osebită a lui D[u]mnezeu mílosîrdie s-au mîntuit. MAIOR, P. 60/28. Și-așa am trăit noi la prisacă. . . mulțămind lui Dumnezeu pentru milosîrdia sa. V. ROM. noiembrie 1 960, 40. – Pl.: milosîrdii. – Și: miloserdie s. f. – Din slavonul mediobulgar милосръдиѥ, slavonul rus. милосердиѥ.