MILOSTIVNICÍE s. f. (Învechit) 1. Milă¹ (I 1). Că partea m[i]l[o]slivniciei face acela cine să m[i]l[o]stiveaște pre bolnavi (a. 1 683). CCR 122/28. 2. Milă¹ (I 4). Cu milostivnicie și cu dragoste părintele priimi-va noi. CORESI, EV. 33, cf. 53, 226, 231. Eu vă dau a ști, frați dragi, milostivniciia Domnului, id. L. 365/22. Care înțelepciune iaste de sus întăi-i curată după aceaia-i împăcătoare . . . și plină de m[i]l[o]stivnicie. N. TEST. (1 648), 178^v/16. – Milostivnic + suf. -ie.