MILOSTÍVNIC, -Ă adj., s. f. pl. I. Adj. I. (Învechit și regional) Milostiv (I). Domnul Dumnezeu iaste milostivnic. CORESI, L. 399/6. Din cartea cea mică Cetia Sîntă-Măria cea milostivnică. PAMFILE, S. T. 15. ♦ (Despre acțiuni, atitudini etc.) Care arată milă¹ (I 1, 3), care este făcut cu milă. Prin milostivnică îndurare au fost dăruită spre răsuflarea locuitorilor (a. 1814). URICARIUL, i, 35. Această milostivnică hotărîre (a. 1817). ap. TDRG. 2. (Regional) Milostiv (II). (Substantivat) Milostivnicul vădanilor, orfanilor și a săracilor. ȘEZ. V, 78. II. S. f. pl. (Ban., Olt.; în superstiții, eufemistic) Iele. Cf. CANDREA, F. 323, ARH. FOLK. III, 151. Milostivnice sînt niște ființe curate cari fac bine, dacă află bine, iar dacă află rău, necurățenie, ele strică. CHEST. V 180/37. – Pl.: milostivnici, -ce. – Din slavonul милостивьнъ, bg. милостивникъ.