MILORD s. m. (Învechit, de obicei la vocativ, ca formulă de adresare) Lord. Milordul Dorsă. MACHEN, 9^r/8. Toți milorzii și oricare streini, bucuros adia aleargă. GOLESCU, L. 55. Milorzilor și domnilor! Noi sîntem însărcinați de cătră mărirea sa craiul că. . . să vă rostim mulțămirea mărirei sale. AR (1829), 51²/6. Ieși din farmec, o miloarde . . . fugi de-a curților pohfală. CONACHI, P. 258. Ai dreptate, milord. NEGRUZZI, S. III, 263. - Pl.: milorzi. – Voc.: milord și (învechit) miloarde. – Din fr. milord.