MILITANT, -Ă adj., s. m. și f. 1. Adj. Care militează pentru un principiu, pentru o cauză etc.; care desfășoară o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural. Cf. NEGULICI. Politica militantă. BARIȚIU, P. A. III, 153. Lupte politice militante. MAIORESCU, D. I, 416. Să găsească mijloc de trai in presa militantă. CARAGIALE, O. III, 8. Bărbați care ar fi predispuși să facă politică militantă. SBIERA, F. S. 300. Temperamentele lor individuale, coincid prin acea tendință activă, practică și militantă a scrisului lor. VIANU, A. P. 23. Bălcescu a cultivat în jurul său. . . ideéa patriotismului militant. CONTEMP. 1953, nr. 329, 4/1. Concepția justă a poetului militant este înfățișată cu vigoare. V. ROM. ianuarie 1 954, 216. 2. S. m. și f. Persoană care militează. Ca gînditor și militant, el apare ca un intelectual progresist, influențat puternic de concepția marxistă. RALEA, S. T. III, 190. La el pasiunea militantului pentru cauza poporului s-a manifestat în forme artistice de o mare frumusețe. L. ROM. 1 953, nr. 1, 56. – Pl.: militanți, -te. – Din fr. militant.