Definiția cu ID-ul 689572:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MILESCU, Nicolae Spătarul (1639-1708), boier și cărturar umanist din Moldova. Participând la un complot eșuat împotriva domnului Ștefăniță Lupu (1659-1661), a fost silit să ia drumul pribegiei. A peregrinat în Germania, Franța (unde a îndeplinit o misiune diplomatică), Suedia (de unde a trimis janseniștilor un tratat teologic în latinește, care reprezintă prima lucrarea a unui român tipărită la Paris, 1669) și s-a stabilit în Rusia (1671), devenind șef al corpului de tălmaci de pe lângă consiliul diplomatic din Moscova. A tradus și compilat în limba română lucrări cu caracter istoric, religios, educativ și filologic („Catehismul ortodox” al patriarhului Atanasie al Alexandriei, „Vechiul Testament” în 1667 și o primă istorie a Imp. Otoman), în latină și rusă. Între 1675 și 1678, a îndeplinit, din însărcinarea țarului Aleksei Mihailovici, o misiune diplomatică la Beijing, în urma căreia a scris un „Jurnal de călătorie în China” și „Descrierea Chinei”, lucrări valoroase sub raport literar și, mai ales, documentar.