MILÉNIU s. n. Perioadă de timp de o mie de ani, (rar) milenar (2); p. e x t. (mai ales la pl.) perioadă extrem de lungă. Cf. LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Aceea ce e absolut caracteristic pentru primele secole ale mileniului I a. Chr. în Dacia, e legătura culturală cu Italia. PÂRVAN, G. 319. Țara adormită de-un mileniu De suflul blestemat al unui geniu. CAMIL PETRESCU, V. 69. Mărfurile necunoscute și stranii din alt mileniu, pe care le-a cumpărat și le-a vîndut. PETRESCU, R. DR. 35. O intonație tristă de melopee veche, care vine din milenii trecute ale suferinților. SADOVEANU, O. IX, 235, cf. id. E. 10. Să caște lumea gura la ele și peste o jumătate de mileniu. Și să spună: ăla le-a pictat. STANCU, R. A. I, 173. Istoria Gruziei. . . este veche de cîteva milenii. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2863. Platoul în care mii de milenii natura a săpat apelor un drum nestăvilit. V. ROM. noiembrie 1954, 71. – Pl.: milenii. - Din lat. millenium.