MILENAR, -Ă adj., s. n. 1. Adj. Care există sau datează de o mie de ani, care durează de o mie de ani; p. e x t. care există de foarte mult timp. Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Și ca o răzbunare milenară Am publicat Divina Comedia. topírceanu, b. 90. De cîte ori mă întorc cu gîndul în împărăția copilăriei mele, deșir cu sfială șiragul amintirilor, ca turistul. . . care calcă ușor în templele milenare. BRĂESCU, A. 13. Urmele lăsate ici, colo, de civilizații milenare. id. ib. 217. Milenara lor foame de pămînt. OȚETEA, T. V. 232. Sadoveanu ne-a arătat omul simplu, țăranul milenar, sumbru, trist, RALEA, S. T. I, 14. Era o formă a luptei milenare pentru pîine într-un ținut secetos. CAMIL PETRESCU, N. 89, cf. id. T. II, 41. Arta milenară a irigației. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 812. Voi ați văzut. . . Una din cele 7 minuni, milenarul zid chinezesc. BOUREANU, S. P. 10. 2. S. n. (Rar; în forma milenariu) Mileniu. Dionysos s-a instalat în religia greacă în al II-lea milenariu. ALAS 28 VI, 1936, 9/6, cf. IORDAN, L. R. A. 481. – Pl.: (1) milenari, -e, (2) milenarii. – Și: (învechit) milenáriu, -ie adj., s. n. LM. – Din fr. millénaire, lat. millenarius.