MILCOȘβ vb. IV. Refl. (Prin Munt. și Olt.) A se linguși (pe lîngă cineva), a se gudura. Și ursul la nevoie îți zice și nene, milcoșindu-se și tîrîndu-se-n patru labe pe lîngă tine. JIPESCU, O. 24. Se milcoșea lighioaia aceea pe lîngă feciorul de împărat, să fi zis că toată lumea e a ei. RĂDULESCU-CODIN, Î. 254, cf. ARH. OLT. XXI, 270. - Prez. ind.: milcoșesc. – Și: (prin metateză) micloșí vb. IV. ARH. OLT. XXI, 270. – Cf. m i l c u i.