MIJI, Mold. Bucov. AMIJI (-ijesc) vb. intr. și refl. 1 A închide ochii pe jumătate (vorb. de cei somnorosi sau pe cari îi supără lumina prea mare; a clipi: ochii-i mijea somnoroși (VLAH.); cu cît mijesc ochii mai tare, cu atît bătrîna mea prietenă apare mai limpede (CAR.) ¶ 2 A închide ochii, în jocul copiilor de-a mija: cînd se joacă copiii de-a mijoarca, cel ce vine mai de grabă la locul unde amijește, stupește (VOR.) ¶ 3 A se ivi, a se arăta în așa fel, încît abia să se vadă: pe grinduri mijea colțul ierbii (S.-ALD.); izvorașele ce mijesc pe sub dealuri (VLAH.); a-i ~ mustața, a-i răsări primele fire de mustață: mustăcioara abia mijea, de parcă era o umbră pe buza lui cea de sus (ISP.) ¶ 4 A (se) ~ de ziua, de zori, a se crăpa de ziua, a se revărsa de zori: de cum se miji de ziua, norodul se grămădi în biserică (NEGR.); a alergat, pînă încă nu mijea de zori, să bată la poarta lui Lotario (CAR.); mîine dimineață, cum s’a amiji de ziuă, să te scoli și să apuci încotro-i vedea cu ochii (CRG.) [vsl. mĭžati].