MIÍME¹ s. f. Număr egal cu a mia parte dintr-o unitate; a mia parte dintr-un întreg. Zăcimea a unei sutimi să numește miime. ASACHI, I, 51/7. Metrul gheometric asemene s-au împărțit în zăcimi, sutimi, miini id. ib. iii, 18/4, cf. BARCIANU, V., CLiMESCU, A. 118. ◊ (Prin exagerare) În aceeași miime de secundă își mai zise că prizonierul îl face de batjocura ofițerilor. REBREANU, P. S. 156. ♦ Unitate de măsură a unghiurilor cu valori variabile, folosită în geometrie, artilerie etc. Cf. DER. – Pl.: miimi. – Mie + suf. -ime.