Definiția cu ID-ul 1328000:

Tezaur

MÍGMĂ s. f. (Învechit) Amestec de liant, agregat mărunt și apă, asemănător mortarului, în care se pune cărămidă pisată și care este folosit în zidărie. O migmă alcătuită de 30 palmace. ASACHI, ALGHEBRA, 39v/2. Amestecînd această migmă cu un toiegel de lemn. AR (1830), 4341/28. Primejdia focului, căria sînt supuse casile, din întrebuințarea lemnului întru zidirea lor, au îndemnat pe englezul Pev de a afla o migmă (amestecătură) cu care muruit fiind lemnul cel cioplit, să face nearzător. CR (1831), 3272/19. Un vas . . . avînd și un capac . . . carile să țînea de el prin o migmă. AR (1 835), 991/45. Grajdurile sînt construcțiuni monumentale de piatră. . . cu dușumeaua de migmă, pare c-ar fi asfaltat. I. IONESCU, D. 526, cf. LM. Uși. . . împodobite cu ornamente policrome, pe care vremea și apa le-au șters, fără a desființa cu totul urma migmei. ODOBESCU, S. I, 404. - Pl.: migme. – Din ngr. μῖγμα, lat. migma.