migít, V. mecet.

mecet sn [At: NECULCE, L. 146 / V: (înv) ~ccit / Pl: ~uri / E: bg мечеть, rs мечеть cf tc mescit] 1 (Înv) Moschee mică. 2 (Pgn) Moschee. 3 (Îrg) Cimitir turcesc. 4 (Reg) Clădire mare, falnică. 5 (Olt) Lucru făcut cu temei.

mecét n., pl. e și urĭ (turc. mečid d. ar. mesğid, loc de rugăcĭune geamie mică, de unde vine și sp. mezquita, it. meschíta, fr. mosquette și mosquée, moscheĭe; ngr. mendzéti, bg. sîrb. mecit, ung. mecset). Vechĭ. Geamie mică. Numele vechĭuluĭ cimitir turcesc din Bucureștĭ: strada Mecetuluĭ, Iron. Consistoriŭ bisericesc. – La Dos. migit.