MIEUNĂTURĂ s. f. Mieunat¹. Cf. LM, DDRF. ◊ (Prin lărgirea sensului) Cînd au fost cu carul pe pod, au făcut Ucigă-l crucea. . . niște mieunături schimosite că s-au spăriat ursul și lupul. SBIERA, P. 11. - Pl.: mieunături. – Și: miaunătúră s. f. LM. – Mieuna + suf. -(ă)tură.