Definiția cu ID-ul 1327685:
Tezaur
MIERUÍ1 vb. IV. T r á n z. (În poezia populară) A unge cu miere (I 1). Cf. PASCU, S. 373. eu cu miere îs mieruită Și cu zahar îs îndulcită, De toată lumea socotită . . . De toată lumea îndrăgostită. PĂSCULESCU, L. P. 145, cf. GR. S. VI, 162. - Prez. ind.: mieruiesc. – Miere + suf. -ui.