mierliu¹ av [At: CIAUȘANU, V. 179 / E: mierli² + -iu] (Olt; îe) A se uita ~ A se uita galeș.

mierliu², ~ie a [At: I. CR. VII, 153 / Pl: ~ii / E: mier + -liu] (Olt) 1 (D. ape) Nici tulbere, nici limpede. 2 (D. ochi) De culoare albastră, albastră-cenușie. 3 (D. ochi) Căprui.

MIERLIU, -IE, mierlii, adj. (Regional) Care nu este nici tulbure, nici limpede. ◊ (Adverbial, în expr.) A se uita mierliu = a se uita galeș.

MIERLIU, -IE, mierlii, adj. (Reg.) Care nu este nici tulbure, nici limpede. ◊ Expr. (Adverbial) A se uita mierliu = a privi galeș. – Lat. *merulus (< merus „curat”) + suf. -iu.

mĭerlíŭ, -íe adj. V. mĭeriŭ.

mierâi², ~âie a vz mieriu¹

mierâu, ~âie a vz mieriu¹

mirâu, ~âie a vz mieriu¹

miriu, ~ie a vz mieriu¹

mĭeríŭ, -íe adj. (d. mĭere). Munt. Trans. De coloarea mieriĭ: frunza codruluĭ toamna e mĭerie, de coloarea mĭeriĭ (ziaru Dacia, Bucureștĭ, 3 Ĭuliŭ 1920, 1, 5). Albastru (cp. cu albastru, dim. d. alb): ochĭ căpriĭ, negri și mĭeriĭ (Rebr. 2, 168). Nord. (mĭeriŭ, miriŭ, mirîŭ): acestuĭ neam le-aŭ zis Greciĭ Savromațĭ de pe ochiĭ mĭeriĭ albinețĭ, adecă ochĭ de șopîrlă (Cost. 1, 25); Heĭ, tu, soră, tu mirîĭe, Fă colac din noaŭă grîĭe (Țpl. 4); Am o sucnă mirie Plină de puzdérie = ceru’nstelat (Zbĭera, 322). – În Olt. mĭerliŭ și merliŭ, pe aĭurea și meriŭ. – Greșit crede Wgd. (6, 20) că acc. e mĭériŭ la Cost.

mierliu, mierlie, mierlii, adj. (reg.) 1. nici tulbure și nici limpede. 2. (ochi) albaștri, căprui.

MIERLÍU¹ adv. (Prin nord-estul Olt., în expr.) A se uita mierliu = a se uita galeș, visător. CIAUȘANU, V. 179. - Mierli² + suf. -iu.

MIERLÍU², -ÍE adj. (Olt.) 1. (Despre ape) Nici tulbure, nici limpede. I. CR. VII, 153. Nu s-a limpezit bine rîul; e cam mierliu. PAȘCA, GL. 2. (Despre ochi) De culoare albastră, de un albastru-cenușiu (CIHAC, II, 595) sau căprui (com. din fostul județ MEHEDINȚI). - Pl.: mierlii. – Mier + suf. -(u)liu.