MIERCĂÍT s. n. Faptul de a m i e r c ă i; strigăt caracteristic scos de iepuri sau, p. e x t., de alte animale. Deodată, hoțul auzi miercăitul unui iepure, ca și cînd îl apucase ogarul. ISPIRESCU, L. 369. Se duse într-acolo, de unde i se păru că vine miercăitul iepurelui. id. ib. 370, cf. DDRF. – V. miercăi.