MIELUȚ, -Ă subst. 1. S. m. și f. Diminutiv al lui m i e l (I 1); mielușel (I 1). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB, POLIZU. Mieluțele nu le vinde, ci le ține pentru ca să-și crească turma. I. IONESCU, P. 309. La starea cea dintîi. . . este datină de a se da peste secriu . . . mioare sau mieluțe. MARIAN, Î. 291, cf. PAMFILE, CR. 117. Oile se numesc:. . . miel, mieluțâ sau mia: 3-4 săptămîni după fătare. PRECUP, P. 23. Numai un mieluț brumăriu s-a speriat. CAZIMIR, GR. 152. Copiii tot mai știau să rídă și mieluțele cu canaf in ureche să zburde. PETRESCU, R. DR. 191. Eu mă zbat ca-n gură de șarpe și ei stau ca mieluții. V. ROM. martie 1 956, 120. Turma de oi a crescut cu 110 mieluțe. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4832. Pleacă Costea la Galați, Cu catîrii-nsămărați, Să-i aducă-mpovărați, Cu tărîțe La mieuțe, Bolovani Pentru cîrlani. TEODORESCU, P. P. 513, cf. com. MARIAN. Adă-mi. . . Un mieluț rotund și gras Și la oblinc mi-l așază. SEVASTOS, C. 324. O mieluță cu lîna toată de aur. ȘEZ. I, 208, cf. 207, III, 71. Mieluța să ținea întotdeauna de băiet. ib. VI, 147. Cînd fată oile, partea bărbătească se chiamă miel, și partea femeiască mieluță. ib. VII, 192. Frumos t'-om dărui La Crăcun C-on cozoc bun, La Pâscuță C-o mńeluță. DENSUSIANU, Ț. H. 218, cf. 138. Noi ț-om face țîi: Cojoc lung pănă-n pămînt. . . Ș-o cinzăci de berbeci Și cinci miluță pitănguță. ARH. FOLK. VII, 97, cf. ALR I 1 773, 1 774, ALRM SN I h 255, A III 4, IX 3, 4, com. din MONOR-REGHIN și din MORĂRENI-TOPLIȚA. Am un coșăraș Plin cu mieluți albi (Dinții); GOROVEI, C. 132. 2. S. f. (Entom.; prin Bucov.) Vaca-domnului (Lygaeus equestris). Vaca-domnului. . . numită în Bucovina și nieluță. . . e un insect frumușel, lătăreț și lungăreț, de coloare roșie și împestrițat cu pete negre. MARIAN, INS. 424, cf. JAHRESBER. XII, 139. – Pl.: mieluți, -e. – Și: (regional) micúță, milúță s. f. – Miel + suf. -uț.