mied, s.n. – (reg.) Mursă din miere de albine cu apă: „Fete văd, feciori nu văd, / Că s-o dus a bea la mied” (Bârlea, 1924, II: 180). – Din sl. medǔ „miere, vin” (Scriban, DEX, MDA); cf. rus. mëd, lit. medus, gr. methu, pol. miód, gal. medd, lat. Medus, scrt. madh, madhu „miere, băutură dulce” (< i.-e.); posibil termen autohton.