MICȘORĂTÓR, -OARE adj. (Rar) Care micșorează. 1. Cf. micșora (I). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., PONTBRIANT, D. 2. Cf. micșora (V 2). Ne-au indignat cutezarea d-lui de a nu-și cunoaște greșeala și de a se încerca să o acopere cu alta, deși nu mai gravă, dar mai micșorătoare. ap. GHICA, A. 771. 3. (Rar, despre sufixe) Diminutival. Adaugă sufixul micșorător „-chen”. PUȘCARIU, L. R. I, 276. – Pl.: micșorători, -oare. – - Și: (învechit și popular) micșurătór, -oáre adj. – Micșora + suf. -(ă)tor.