MICȘORAT, -Ă adj. I. Care este sub dimensiunile obișnuite. Cf. m i c ș o r a (I). Îl privea, cu ochii micșurați, clătinînd din cap. SADOVEANU, O. XI, 445. II. Care a devenit (mai) puțin intens, (mai) slab; slăbit, scăzut. Cf. m i c ș o r a (IV). Și subt lampa micșorată Fața ta s-alege-n umbră, tristă și îngîndurată. CAZIMIR, L. U. 50. III. 1. (Învechit) Umilit, smerit. Cf. m i c ș o r a (VI). (Substantivat) Căută spre rugăciurea plecaților (u m i l i ț i l o r D, micșuraților H) și nu trecu rugăciurea lor. PSALT. 209. ♦ (Învechit și popular) Diminuat ca însemnătate, ca valoare spirituală. Cf. micșora (V 2). În loc de o înmulțire de idei, de o deșteptare a duhului, am avea o ochire mărginită, un duh micșurat și o înmulțire de pedanți. RUSSO, S. 66. 2. (Învechit) Degradat, decăzut. În curțile lor vei veadea cămările pline de painjină, ușile ieșite din țițin, ferestrile sparte, ogrădzile stricate, pitâriile micșurate. N. COSTIN, ap. GCR ii, 12/4, - Pl.: micșorați, -te. – Și: (învechit și popular) micșurát, -ă adj. – V. micșora.