MICSANDRĂ s. f. a) Numele mai multor plante: numele a două plante erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina simplă sau ramificată, cu frunzele acoperite cu peri cenușii, cu flori albe, roșii, albastre sau violete, plăcut mirositoare ; micșunea, (regional) garoafă, foaltină, șivoi, levcoaie-roșie, vioară-roșie, viorea-roșie. (Matihiola incana și annua). Cf. – POLIZU, PONTBRIANT, D., BARONZI, L. 138, DDRF, GRECESCU, FL. 50, BULET. GRĂD. BOT. V, 61; b) (și în sintagma micsandră galbenă, GRECESCU, FL. 50) micșunea (Cheiranthus cheiri). Cf. ȘĂINEANU, D. U., SIMIONESCU, FL. 395, SCRIBAN, D. ; c) toporaș (Viola odorata). Cf. LM. În largul pajiștei se înalță falnic un rotocol în forma oului, încărcat de micsandre (micșunele). COMȘA, N. Z. 14, cf. 29. Îngustă grădiniță provincială cu micsandre. PETRESCU, Î. I, 20, cf. DS 193, V. ROM. iulie 1961, 65, H I 119, II 26, 99, IV 9, 84, V 352, VII. 48, IX 338, XI 311, XII 24. ◊ F i g. Micsandra spre rozetă se pleacă fermecată. MACEDONSKI, O. I, 117, cf. LESNEA, P. E. 108. ◊ Compus: micsandră-sălbatică (sau -de-munte) = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina dreaptă, cu frunzele acoperite cu peri cenușii și cu flori galbene cu miros plăcut (Erysimum officinalis). Cf. GRECESCU, FL. 50, BIANU, D. S., PANȚU, PL. - Scris și: mixandră. – Pl.: micsandre. – Și: (regional) micsandru (H-VII 79) s. m micsandrea (ib. 27), misándră (ib. V 352, ALR II 6 263/791), licsándrie (ALR II 6 263/928) s. f. – Etimologia necunoscută. Cf. m i c s ă.