MIAMBAL s. n. Suc de lemn-dulce, uscat și turnat în formă de bastonașe, întrebuințat ca medicament contra tusei. Parcă nu știe lumea că, de mult, numai în miambal și-n magiun îți mai stă nădejdea. M. I. CARAGIALE, C. 21. ◊ (În comparații) Mă iertați, sărut mîna, răspunde, cu glasul ca miambalul, jupînul, frecîndu-și mîinile. CARAGIALE, M. 18. – Pronunțat: mi-am-.