Definiția cu ID-ul 541367:
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
mi, în solmizația* medievală este cea de a treia silabă a hexacordului* în sensul lui e*, a* sau h*; în limbile romanice, corespunde lui e din limbile germanice și este treapta* a treia a gamei* ce începe cu do*. În teoria medievală, expresia mnemotehincă Mi contra Fa, „diabolus in musica”, atrage atenția asupra ambiguității treptei fa bemol – mi becar, care, în relație cu mi sau fa ale altui tetracord* ar duce la „concordanțe false” (Tinctoris). După J. de Muris, disonanța* poate fi evitată în musica ficta* prin alterațiile bemol* sau becar*. ♦ În pedagogia muzicală barocă, „Mi contra Fa” desemnează o relatio non harmonica (V. falsă relație). V. triton.