MEȘTERUÍ vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A face, a executa, a realiza, (popular și familiar) a meșteri (I 2). Păstorul despre Volga cîntă meșteruind opinci de tei. V. ROM. ianuarie 1 954, 48. ♦ Intranz. A munci, a lucra (cu pricepere) pentru a realiza ceva. Se opri să reteze cu un ferestrău îngust capătul scîndurei. . . – Nu lua în seamă la ce meșteruiesc eu aci. C. PETRESCU, Î. II, 181. 2. A pune la punct, a aranja, a potrivi; a repara; (popular și familiar) a meșteri (I 3). A cerut lampa, a meșteruit-o singur. C. PETRESCU, A. 274. S-a așternut pe lucru să meșteruiascășarabaua largă, să-i întocmească un coviltir nou. V. ROM. februarie 1 954, 60. – Prez. ind.: meșteruiesc. – Meșter + suf. -ui.