MEȘTERITOÁRE s. f. (Prin Maram.; în practicile bazate pe superstiții) Femeie care se pricepe la farmece, la vrăji, la descîntece, care practică farmecele, vrăjile, descîntecele; (popular) fermecătoare, meșteriță, meștereasă, meșteră (v. meșter, 15). Cf. T. PAPAHAGI, M. 225. – Pl.: ? – Meșteri + suf. -toare.