METONIMIE ( < fr. métonymie < lat. gr. metonymia, înlocuirea unui nume cu altul) Figură de stil în care înlocuirea unui termen prin altul se face pe baza altor raporturi decît asemănarea, ceea ce o deosebește de metaforă, deși este înrudită cu aceasta. Ea apare ca un transfer de nume prin continuitate de sensuri. Termenii unei metonimii exprimă cauză prin efect, efectul prin cauză, conținutul prin obiectul care-l conține, abstractul prin concret, autorul, în locul operei, obiectul posedat, în locul posesorului, singularul, în locul pluralului. Cauza pentru efect: Ex. Și cosița ta bălaie o aduni la ochi plîngînd Inimă făr' de nădejde, suflete bătut de gînd. (M. EMINESCU, Călin) Efectul prin cauză: Ex. Îi foșnea uscat pe frunze poala lungă-a albei rochii, Fața-i roșie ca mărul, de noroc i-s umezi ochii... (Idem) Numele locului ca nume al produsului: Ex. Nerăbdător bunicul pîndise de la scară Berlina legănată prin lanuri de secară... (I. PILLAT, Aci sosi pe vremuri) A tăcut sub neaua vremii ale patimilor goarne, S-așteptăm să se prefacă mustul fără preț în vin, Și Cotnarul amintirii în pahare să se toarne... (Idem, Crama) Singularul în locul pluralului: Ex. Și-a fost de veste lumea plină Că steagul turcului se-nchină. (G. COȘBUC, Trei, doamne, și toți trei)