METOC, METOH (pl. -toașe) sn. ⛪ 1 Sucursală a unei mănăstiri mari, pusă sub protecțiunea acesteia: plecarăm să vizităm un metoh al mănăstirii (ALECS.-P.) ¶ 2 Locuință destinată pentru șederea călugărilor, departe de sediul mănăstirii lor, într’un oraș, etc. [ngr. μετόχιον].