METAFIZICĂ s. f. Metodă de cercetare a fenomenelor, diametral opusă metodei dialectice, care consideră fenomenele izolate unele de altele și imuabile, concepe dezvoltarea ca un simplu proces de creștere și neagă contradicțiile interne ale obiectelor. În țara noastră sînt unul din cei dintîi cari au zdruncinat toate teoriile metafizicei estetice. GHEREA, ST. CR. III 205. ♦ (În filozofia veche premarxistă) Parte a filozofiei care se ocupa de problemele care ieșeau din cadrul experienței (dumnezeu, suflet, libertate, voință etc.).