METACÁRP s. n. Parte din scheletul mîinii cuprinsă între carp și falange și formată din cinci oase dispuse radial; os care formează baza fluierului la picioarele din față ale unor animale; (rar) metacarpian (2). Cf. KRETZULESCU, A. 57/26, PROT.-POP., N. D. Fața anterioară a metacarpului este găunoșită, scobită (concavă), iar fața dinapoi boltită (convexă). BIANU, D. S. Metacarpul principal și 2 metacarpiene rudimentare. ENC. VET. 6. - Pl.: metacarpuri. – Din fr. métacarpe.