MESTECĂNÍȘ s. n. (Cu sens colectiv) Pădure (mică) de mesteceni (I 1); grup de mesteceni (care alcătuiesc o pădurice, un crîng); (rar) mestecănet, (regional) mestecăniște, mestecărie, mesteciș. Mă părăsi căutînd bivolița pierdută în mestecăniș. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 116, cf. COSTINESCU, LM. Iau toporul pe mînă, trec valea Corbului, o iau la deal prin mestecăniș. SĂM. III, 824. Lumina de toamnă umplea ca de un fum auriu mestecănișul. SADOVEANU, O. III, 365. O adunătură de mesteceni se numește mestecăniș. ȘEZ. XV, 84. - Pl.: (rar) mestecănișuri. V. ROM. ianuarie 1 954, 37. – Mesteacăn + suf. -iș.