MESOPOTAMIÁN, -Ă (< fr.) adj. Care aparține Mesopotamiei, care se referă la Mesopotamia. ◊ Artă m. = artă dezvoltată în Antichitate în Mesopotamia. A cunoscut patru etape principale: sumero-akkadiană (sfârșitul milen. 4-milen. 3 î. Hr.), cu orașele-stat Ur, Uruk, El-Obeid, Lagaș ș.a., babiloniană (sec. 18-16 î. Hr.), asiriană (sec. 12-7 î. Hr.) și neobabiloneană (7-6 î. Hr.). Deși s-a dezvoltat în cadrul unor formațiuni statale diferite, arta m. prezintă unele caracteristici generale. În arhitectură, construcția cea mai însemnată este palatul, așezat pe o terasă artificială și înconjurat de ziduri fortificate; specific arhitecturii m. este ziguratul. În construcții, era folosită cărămida nearsă. Pereții erau decorați cu ceramică smălțuită policrom, cu picturi murale și cu basoreliefuri (palatul sumero-akkadian din Ur, palatul asirian al lui Sargon II de la Dur-Șarrukin, sec. 8 î. Hr., palatul neobabilonean de la Ninive). În sculptură, după admirabilele statui-portrete sumeriene, s-a dezvoltat cu precădere basorelieful. Opere remarcabile: Stela Vulturilor, Stela lui Naram-Sin, statuile lui Gudea din Lagaș (sumero-akkadiană), Stela lui Hammurabi (babiloneană), taurii înaripați de la palatul Dur-Șarrukin și reliefurile cu scene de vânătoare de la palatul din Ninive (creații asiriene), ansamblul de decorații în cărămidă policromă smălțuită de la poarta zeiței Iștar, din Babilon (neobabiloneene).