MÉSIȚĂ¹ s. f. (Slavonism învechit și regional) Lună (calendaristică). Scrisu-se-au ceaste cărți sf[i]nte . . . mes[I]ța i u l e . . . În cetate în Orăștie. PALIA (1 581), ap. GCR I, 38/12. Pop Grigorie di Măhaciu . . . m[e]s[i]ța mai (a. 1 619). GCR I, 56/28, cf. PARACLIS (1 639), 253. Toader Buză și alți mulți care s-au prilejit aice în șapte mișăța avgustu (a. 1 696). STEFANNELI, D. C. 15. Și am scris eu, Constantin țarbingă . . . mesița fevruari (a. 1 699). IORGA, S. N. 106. S-au tipărit în sf[i]nta mănăstire în Sneagov . . . m[e]s[i]ță iul (a. 1 700). GCR I. 340/2. Mișța pentru measeță arată cum logofeții puneau formulele slavice fără ca să mai știe măcar cum să le scrie. CUV. D. BĂTR. I, 133. În mesița lui florar m-am dus în țeară . . . pentru a lua holde. FRÎNCU-CANDREA, M. 102. - Prescurtat: (în textele vechi) mesță, msță. – Și: móseță s. f., méseț (prescurtat: msț) subst. (PARACLIS (1 639), 253), miésiță (BL XI, 90), míșăță (prescurtat: mișță) s. f. – Din slav. (mediobulgară мѣсѧца).