MESEREARE s.f. 1. (Ban., Criș., Trans. SV) Milă, îndurare. Arată-mi mie meserearea ta. MISC. SEC. XVII, 79^v Mesereaia și puterea și judecata care au dat lui părintele o răpeaște și o ia el mai nainte. PAT. SEC. XVII, 21^r. Meserere. Misericordia. AC, 353; cf. PS. SEC. XVIII, 40^r. 2. (Mold.) Slujbă, funcție, demnitate. Rogu-te să scoți pre cutarele den cutare mesereare. PRAV. Avea parte la cinstea și mesereaca Sineantului. DOSOFTEI, VS. Variante: meserea (DOSOFTEI, VS), mesereaie (PAT. SEC. XVII, 2^r). Etimologie: lat. miserere. Vezi și meserernic. Cf. bulciușag, milosîrdie, miloste.