MÉSEL subst. (Maram. și estul Transilv.) Măsură pentru lichide (BÎRLEA, C. P. 278); vas din care ciobanii beau apă și lapte (CHEST. V 131/92); pahar (T. PAPAHAGI, M. 225). Nu dau mesel de palincă Pentru-o holdă de cînepă. BÎRLEA, C. P. 278. Câ-i crîzma-mpăratului, Că îț ia șî taleru, Mesălu șî galbenu. T. PAPAHAGI, M. 87. - Pl.: ? – Din magh. meszely „litră, halbă, țap”.