MERIZUȘ s. n. (Prin Transilv.) Meriză. Cf. FRÎNCU-CANDREA, M. 102, GHEȚIE, R. M., ALR SN I h 318, MAT. DIALECT. I, 212. ♦ LoC unde a fost odată o stînă (Ciocmani-Zălau). CHEST. IV 119/273. - Pl.: merizușuri. – Și: merezúș s. n. ALR SN I h 318, MAT. DIALECT, i, 212, FD II, 155. – Meriză + suf. -uș.