MERIZA vb. I. Intranz. (Prin Transilv., despre vite) A se odihni (la umbră) în timpul verii. Răspîndirea de-a lungul Carpaților polonezi a cuvintelor românești din graiul păstoresc : bircă. . . merinde, rumega, meriza. PUȘCARIU, L. R. I, 307. Noi mergem la bradul cel mare (la) care merizează ciurda celor 99 de sate. GR. S. V, 136. D'ecît cu barbatul prostŭ, Mai bire la uăi pidosŭ, Că oile-or meriza Și altul oi capata. ARH. FOLK. V, 141, cf. MAT. DIALECT, I, 212. - Prez. ind. pers. 3: merizează și meriză (com. din ARIEȘENI-ORADEA). – Și: merezá vb. I. MAT. DIALECT. I, 212. – Lat. meridiare.