MERITAT, -Ă adj. Care revine cuiva în mod justificat, care se cuvine. Armia care nu să supune cu o credință meritată la poruncile șefului său, este biruită. MARCOVICI, D. 260/18. Te așteptai să fii răsplătit, chiar de la început, prin laude meritate. ODOBESCU, S. III, 10. Nu stătea pe gînduri să comunice mitropolitului sentimentele de meritat despreț pe care i le inspira. IORGA, L. ii, 208. ♦ (Rar) Care a primit onoruri. O mulțime de bărbați Meritați și mult stimați Cum se tîrăie pe jos, Pentru cîte-un os de ros. f (1 872), 326. - Pl.: meritați, -te. – V. merita.