MERITARISÍ vb. IV. T r a n z. (Folosit și absol.) (învechit) A merita. Meritarisesc, mă fac vrednic. VÎRNAV, L. 137^v/22. Zic că meritarisesc Ș-au dridul la ce voiesc. MUMULEANU, C, 102/21, cf. 14/10, 88/17. N-am făcut încă nimică, ca să o meritarisăsc. KOGĂLNICEANU, S. 15. Poate-aș meritarisi și eu de-a fi pristavlisît, ca evghenist. ALECSANDRI, T. 1 338. - Prez. ind.: meritarisesc. – De la merita, după modelul unor verbe ca afurisi, metahirisi etc.