MERINDĂRÍȚĂ s. f. (Prin Transilv.) Merindare¹. O muiere înrudită cu mortul. . . dă peste secriu vreunuia din căseni sau vecini o găină și apoi preotului o traistă, merindărița, o lumină, un colac. MARIAN, Î. 293. Din tort să mai țese și cîrpe de bucate (merindăriță) cu cari se-nvăluie merindea în traistă. BREBENEL, GR. P. – Pl.: merindărițe. – Merindar ² + suf. -iță.