MERINDIOÁRĂ s. f. (În poezia populară) Diminutiv al lui merinde (1). Cînd e vară, primăvară, leu cu mine merinziogrâ Și mă sui pe plai la munte. ALECSANDRI, P. P. 314, cf. ȚIPLEA, P. P. 87. Gată-m, mamă, merinjoară, Eu mă duc din a mea țară. BÎRLEA, C. P. 194. Tăt cernîndu-și fărinioară, Să-ș facă de merindioară. T. PAPAHAGI, M. 116, cf. 66. - Pl.: merindioare. – Și: meringioáră (DOINE, 102), merinjoáră, merinzioáră s. f. – Merinde + suf. -ioară.