MERINDEÁȚĂ s. f. (Transilv.) Merindare¹. Cf. LB. Sub pomul lor se pune și cîte o năframă . . . sau și o merindreață frumoasă. SEVASTOS, N. 343. În unele părți ale Transilvaniei muierile își mai pregătesc încă și o merindeață de moarte, care li se pune peste șurț în sicriu. MARIAN, Î. 64, cf. id. NU. 746. Pe toate mesele se întinseră merindețe albe. AGÎRBICEANU, A. 154, cf. H XVII 237, CV 1 951, nr. 2, 35, com. din ȘUGAG-SEBEȘ. - Pl.: merindețe. – Și: merindreáță, merendeáță (lb) s. f. – Merinde + suf. -eață.